Cutiuţa cu muzichii
Ediţia LXX
publicat: ascultă melodiile! »
27/06/2012 23:13 | actualizat: 30/08/2020 22:07 |Astazi se implinesc doi ani de cand situl «Cutiutei cu Muzichii» este online, un proiect personal pe care l-am pornit in 2006, cu dorinta de a aduce in atentie melodii din repertoriul international pe care nu le auzeam niciodata la posturile de radio. Recunosc ca pasiunea pentru muzica manifestata prin intermediul acestui site s-a transformat in timp intr-un experiment personal despre care utilizatorii acestui site nu au cunostinta. Din fericire, cred ca experimentul meu a reusit sa imbine destul de bine muzica, amintirile, documentarea si scrisul intr-un proiect demn de atentie.
La doi ani de la lansarea sitului, chiar in aceasta luna, «Cutiuta cu Muzichii» a ajuns la 100 de mii de utilizatori unici si aproape 300 de mii de afisari. Acest lucru ma intriga, pentru ca toate postarile de pe acest blog sunt scrise pentru propriul meu divertisment, documentate in timpul meu liber, pentru propria mea placere, iar toate compilatiile muzicale disponibile pe site sunt create dupa propriile mele gusturi si criterii. Singurul factor constant raman insa inserturile din postari cu amintirile mele despre anii in care am trait muzica despre care scriu. Chiar si asa, acord mult timp documentarii despre povestile si muzicienii din listele de melodii, ocazie cu care aflu chiar mai multe lucruri decat imi propun in cautarile mele.
Nu pot sa inchei aceasta introducere fara sa recunosc ca muza mea pentru foarte multe din postarile muzicale de pe acest blog ramane in continuare Meda, care mi-a inspirat multe din ideile despre care scriu si tot atat de multe idei pentru proiectele pe care le-am dezvoltat in ultimii 10 ani.
Lista de melodii din aceasta seara include mai multi artisti despre care probabil ca inca nu ati auzit. Formatia Caligola este un proiect secundar constituit din membrii echipei de productie The Salazar Brothers (Masse, Salla si Chepe) si membrii trupei suedeze Mando Diao. Originara din Chile, familia Salazar a emigrat in Suedia in 1979 din cauza dictaturii impuse de regimul generalului Augusto Pinochet. Cei trei frati chilieni creeaza acum productii muzicale de succes in care combina ritmuri latino-americane cu elemente din traditia muzicala occidentala, pentru ei sau alti artisti europeni, in propriul lor studio de inregistrari, Redline Studios.
Noa Moon este o muziciana belgiana in varsta de 21 de ani, care si-a inceput cariera muzicala in 2011. Ea a debutat in aprilie anul acesta cu EP-ul River - de pe care este extras single-ul Paradise. O artista promitatoare, despre care sigur veti mai auzi.
Of Monsters And Men este o trupa islandeza de muzica indie pop formata in 2010. In 2011 au debutat cu albumul My Head Is an Animal, iar primul lor single, Little talks, ce beneficiaza de un videoclip epic, a fost primit foarte bine in Statele Unite, unde a ajuns deja in top 10 in topurile de rock si muzica alternativa.
WTF! este un proiect al fostilor membrii ai boy-band-ului britanic Ultrabeat, care au avut cateva hituri la jumatatea anilor 2000 printre care Pretty Green Eyes si Feelin' Fine. Da bop mai mult m-a contrariat decat m-a surprins, pentru ca este o melodie house cu o aroma de anii '40-'50 cantata in... rusa.
Revenirile in timp sunt Mirwaïs Ahmadzaï, un muzician elvetian cu origini afgane stabilit la Paris, care si-a inceput cariera muzicala in anii '80. A facut parte din formatia de punk Taxi Girl pana in 1986 si din 1990 a urmat o cariera solo. La sfarsitul anilor '90 a fost remarcat de Madonna, iar in 1999 piesa lui Disco Science a aparut pe coloana sonora a filmului Snatch, regizat de Guy Ritchie, sotul cantaretei americane la acea vreme.
Versiunea Suspicious minds din aceasta lista este extrasa de pe albumul de remixuri Viva Elvis, in fapt coloana sonora a spectacolului cu acelasi titlu al Cirque du Soleil, ce a avut premiera in februarie 2010. Albumul are in prim-plan muzica lui Elvis Presley, dar fiecare piesa are parte de o instrumentatie moderna, in ton cu anii '2000 si personal am fost placut surprins sa aud aceasta varianta ce dovedeste inca o data ca muzica regelui rock and roll este mai actuala decat oricand.
Enjoy!
Liste de melodii (1):
Artişti asociaţi:
Etichete:
Index
Cauţi un artist sau un gen muzical anume? Îţi recomand să vizitezi pagina de index.
Întrebări
Cauţi o melodie mai veche sau mai nouă al cărui titlu sau artist nu îl cunoşti? Poţi să îmi laşi un mesaj în pagina de contact cu mai multe detalii despre melodie (voce feminină / masculină, frânturi de versuri, genul rock / hip-hop sau orice alt detaliu pe care ţi-l aminteşti) şi am să încerc să te ajut.