Septembrie 1985 începea cu o descoperire. Fost ofiţer în marina americană şi fost profesor de oceanografie la Universitatea din Rhode Island, Robert Ballard era primul care ajungea la epava Titanicului. Asta după ce în august ajutase la reperarea a două submarine nucleare americane, scufundate în anii ’60. Aceleaşi mijloace tehnice avute la dispoziţie pe vasul R/V Knorr, aparţinând marinei americane l-au făcut să ajungă la locul poate celui mai cunoscut naufragiu din istorie. Peste mai puţin de un an, Ballard avea să se întoarcă la locul faptei, de data aceasta la bordul lui Atlantis II, pentru o cercetare mai temeinică a rămăşiţelor somptuosului pachebot.

Tot în septembrie 1985, Richard Dean Anderson ieşea în luminile rampei, odată cu apariţia primului episod al serialului MacGyver. Avea să interpreteze până în 1992 rolul aventurierului care găseşte soluţii din te-miri-ce. Peste cinci ani, avea să se îmbarce într-o nouă aventură, de data aceasta SF: în Stargate SG-1, a jucat rolul locotenentului Jack O’Neill.

Toamna se numără campionii mondiali în ciclism. La 38 de ani, Joop Zoetemelk, poate cel mai mare rutier olandez din toate timpurile, intra în posesia tricoului curcubeu, după victoria în faţa americanului Gred LeMond, în cursa pe şosea de la Giavera del Montello, în apropiere de localitatea italiană Treviso. Succesul venea la cinci ani după câştigarea tricoului galben în Turul Franţei. În prezent, Joop este patronul unui hotel la Meaux, în apropiere de Paris.

(citeşte)

Septembrie 1977. România îşi revenea după seismul din 4 martie. Statele Unite semnau tratatul cu Panama, act care prevedea cedarea Canalului care face legătura între cele două mari oceane - Atlantic şi Pacific. Evenimentul urma să se producă la sfârşitul secolului. Considerat a şaptea minune modernă a lumii, Canalul fusese construit în 1903, după ce statul din extremitatea sudică a Americii Centrale se desprinsese de Columbia. Dat în folosinţă în 1914, vapoarele îi parcurg cei 77 km în 8 până la 10 ore. Tratatul de cedare a controlului a fost semnat de preşedintele american Jimmy Carter şi de omologul său panamez, Omar Torrijos – liderul maxim al revoluţiei şi comandant suprem al guvernului. Ambii aveau să dispară rapid de pe scena politică. Carter în 1980, odată cu pierderea alegerilor în faţa lui Ronald Reagan, Torrijos un an mai târziu, odată cu pierderea vieţii, într-un accident aviatic cel puţin ciudat. Micul stat situat atât de strategic avea să se afle din nou în centrul atenţiei mondiale în decembrie 1989, intervenţia americană l-a înlăturat de la putere pe generalul Manuel Noriega. După 31 decembrie 1999, odată cu preluarea controlului asupra Canalului, economia din Panama a devenit a treia ca putere în America Centrală.

(citeşte)

Uneori, e bine ca autobuzul să întârzie. Nu de alta, însă ai timp să te reculegi şi să completezi notiţele unui proiect care va revoluţiona lumea. Era în septembrie 1966, într-o staţie de autobuz. În timp ce aştepta transportul în comun, Ralph Baer, inventator la Sanders Associates, mâzgăleşte patru pagini. Un document istoric, după cum se va dovedi, deoarece acolo erau trecute principiile de bază pentru crearea unui joc video care să fie rulat la televizor. Era începutul unei industrii de zeci de miliarde de dolari.

Domnul cu pricina este născut în 1922 şi e cunoscut în prezent cu apelativul „Părintele jocurilor video”. Avea 11 ani când a fost exmatriculat din şcoala evreiască pe care o urma în Germania, pe motive etnice, desigur. Cu doar două luni înaintea „Nopţii de cristal”, s-a refugiat împreună cu familia în State, unde s-a specializat în electronică. A ieşit la pensie în 1987. Anul trecut, a fost inclus în Hall of Fame-ul inventatorilor americani.

Ce se întâmpla prin muzică, acum 45 de ani? Aş remarca bijuteria intitulată „Bus Stop”. Fără nicio referinţă la cele povestite mai sus :). Aşa cum The Hollies nu intenţionaseră nici ei să facă referire la filmul apărut cu zece ani mai devreme, cu Marilyn Monroe în rol principal. Era compusă de viitorul component 10cc Graham Gouldman, acelaşi care realizase hit-urile „For Your Love” şi „No Milk Today” pentru Yardbirds, respectiv Herman’s Hermits. Într-un interviu oferit zece ani mai târziu, Graham povesteşte cum ideea i-a venit pe când se întorcea cu autobuzul acasă, de la serviciu. Versurile de la început au fost scrise de tatăl său, dramaturgul Hyme Gouldman. Graham a continuat şi a compus restul, în dormitor. Excepţie a făcut partea mediană, pe care a finalizat-o în autobuzul (acelaşi) care-l ducea la job, a doua zi. Nu-mi rămâne decât să vă doresc o călătorie plăcută, cu Radio Grafiile din septembrie 1966!

(citeşte)

August 1981 este reperul temporal de care am ancorat actuala ediţie a Radio Grafiilor. O lună nici mai rea, nici mai bună decât altele. Se încheia cu un atentat terorist cu bombă, revendicat de mujahedini şi produs în birourile primului ministru iranian Mohammad Javar Bahonar. Efect maxim: acesta a murit, odată cu preşedintele Mohammad Ali Raja'i. Ambii fuseseră aleşi în funcţie de mai puţin de o lună. Ulterior acestui dublu asasinat, peste 2.000 de membri şi simpatizanţi ai mujahedinilor au fost arestaţi şi executaţi.

Desigur, 1981 este anul apariţiei MTV. Premonitoriu era mesajul lansat cu doi ani mai devreme de Buggles. Acel Video Killed the Radio Star. În aceeaşi ordine de idei, dar în sens invers, ministrul francez al comunicaţiilor anunţa în luna august încheierea perioadei de monopol al statului asupra radioului. În decurs de numai două luni, în peisajul herţian din Hexagon îşi făceau apariţia 400 de staţii aflate în proprietate privată.

Dată importantă în istoria tenisului mondial: pe 8 august se năştea Roger Federer, actualul deţinător al recordului de titluri de mare şlem câştigate în carieră (16). Tot la acea dată, Andrea Jaeger, tânăra americană în vârstă de doar 16 ani, o învingea pe Virginia Ruzici în finala Campionatului Statelor Unite pe zgură, turneu desfăşurat la Indianapolis.

Era să uit un moment crucial în istoria Omenirii. S-a produs la începutul lui august 1981. Frederick Mellinger, proprietarul unei companii producătoare de lenjerie cu sediul în Hollywood, California, inventa chilotul tanga. Ce s-ar fi făcut sutele de milioane de domnişoare fără acest accesoriu? Cum le-ar mai fi privit posteriorul domnii trecuţi de-o vârstă? Şi cât de urât ar fi continuat să arate linia chilotului, prin pantalon? Eh, bine că s-a găsit rezolvarea... Audiţie cu bine!

(citeşte)

Vara lui 1970. Luna august. Pentru al treilea an la rând, Insula Wight era gazda unui festival muzical. Ultimul din acea serie. Cel mai mare festival de gen al perioadei. Mai mare chiar decât atât de cunoscutul Woodstock, organizat cu un an înainte, de cealaltă parte a Atlanticului. Locul de desfăşurare, undeva pe coasta vestică a Insulei din sudul Arhipelagului britanic, era minunat, însă prea puţin potrivit pentru întreprinderea unui eveniment muzical live. Vântul puternic purta sunetul cu obstinaţie într-una din părţi, astfel că a fost nevoie de suplimentarea sistemului de amplificare, prin cooptarea celui folosit de Pink Floyd. În plus, nebunia a fost maximă, în condiţiile în care o insulă pe care locuiau 100.000 de persoane s-a văzut invadată de 600.000 de nou-veniţi, majoritatea hippies.

Chicago au venit cu hit-ul lor de la acel moment: „25 or 6 to 4”, piesă care figura între primele zece ale topului din State. Mungo Jerry au fost prezenţi, dar au decis să nu urce pe scenă. John Sebastian a fost luat prin surprindere de apariţia lui Zal Yanovsky, fostul chitarist Lovin' Spoonful. Joni Mitchell, Miles Davis, Ten Years After, Emerson, Lake and Palmer, The Doors, The Who (cu opera Tommy), Sly and the Family Stone, Melanie, Free, Donovan, Jethro Tull, Jimi Hendrix, Joan Baez sau Leonard Cohen, cu toţii s-au produs pe scena Festivalului de pe Insula Wight. Pentru cei care doresc să trăiască pe viu fiorii prezenţei în acel loc, există şi ediţia 2012! Amănunte, aici!

Desigur, nu pot omite finalul Radio Grafiilor 22. Am dedicat nu mai puţin de cinci piese grupului Nazareth. Mi-am amintit cu plăcere de momentele petrecute alături de scoţienii veniţi să concerteze la Braşov şi în Polivalentă. Am şi acum prejudecata că trupele trebuie ascultate live la momentul lor de glorie. Acum, privind în urmă, când Darrell nu mai este, îmi dau seama că totul este relativ. Băieţii au sunat extraordinar. Poate nu la fel ca în anii ’70, dar au fost acolo. Le-am ascultat albumul lansat în 2011. Spiritul este în continuare acolo. Nu am inclus "Love Hurts", pentru că tot ce e mult şi arhicunoscut strică. O altă prejudecată :). Promit că mă voi revanşa cumva...

(citeşte)