Decembrie 1967. Vara iubirii se încheiase. Omenirea intra în altă eră. Nu ştiu dacă neapărat Era Vărsătorului, însă clar era ceva nou. Asemeni pachebotului Queen Mary, retras din funcţiune, după ce efectuase curse regulate între Southampton şi Cherbourg, şi New York, încă din 1936, ceva se schimbase definitiv. La Toulouse, era prezentată Concorde, noua aeronavă supersonică. De ce să mai petreci aproape patru zile străbătând Oceanul Atlantic, când îl puteai traversa în trei ore şi jumătate?

Oamenii sperau că medicina modernă le poate oferi şansa la o viaţă nouă, odată cu primul transplant de inimă, efectuat de dr. Christiaan Barnard la o clinică din Cape Town. În Vietnam, conflictul era la apogeu. La New York, Benjamin Spock şi Allen Ginsberg erau arestaţi, pentru că protestaseră împotriva intervenţiei militare din Asia de sud-est.

(citeşte)

Desigur, ori de câte ori spui decembrie 1980, primul lucru care-ţi vine în minte este mârşăvia petrecută pe 8. Mintea încearcă să găsească tot felul de explicaţii pentru inexplicabilul de la New York, acolo unde John Lennon era răpus de un personaj cel puţin ciudat. La capitolul conspiraţii, nu poţi să nu te gândeşti la încercările de deportare din Statele Unite ale activistului pentru pace, de la începutul anilor ‘70, sau la dosarele de supraveghere întocmite de serviciile speciale americane (FBI).

John tocmai încheiase o perioadă de cinci ani de auto-excludere din viaţa publică, răstimp în care lăsase afacerile pe mâna lui Yoko şi-şi crescuse copilul, pe Sean. Revenise în forţă, cu un album cuminte – “Double Fantasy”. Acelaşi pe a cărui copertă oferise un autograf viitorului asasin, cu doar câteva ore înainte ca acesta să-l ucidă. Asasinul a primit o condamnare la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea eliberării condiţionate, în primii 20 de ani. El se află şi acum în Închisoarea de Stat din Attica, după ce i-a fost refuzată eliberarea condiţionată în şase rânduri.

(citeşte)

"1992 nu este un an despre care îmi voi aminti cu prea mare plăcere. Citându-l pe unul din corespondenţii mei mai mult sau mai puţin îngăduitori, s-a dovedit a fi un Annus Horribilis."

Cuvintele aparţin Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi au fost rostite în faţa Adunării Breslelor, în noiembrie 1992, cu ocazia aniversării a patru decenii de la urcarea pe tron. Care ar fi motivele pentru care suveranul de la Buckingham Palace ajunsese la această concluzie?

În primăvară, se anunţase că al doilea său fiu, Prinţul Andrew, se va despărţi de soţie, Sarah Ferguson. Ulterior, roşcata apăruse în tabloide, topless, cu prietenul John Bryan sărutându-I picioarele. Tot în primăvară, fiica sa, Prinţesa Anne, divorţa de căpitanul Mark Phillips. În vară, Prinţesa Diana lansa cartea în care povestea cu lux de amănunte coşmarul trăit alături de Charles.

(citeşte)

Voi începe cu o poveste. Personală. Cu un personal. Şi cu amintiri din noiembrie 1987. Tocmai ce depusesem jurământul, la Cincu. Pe 25 octombrie, de Ziua Armatei. Nu intru în amănunte referitoare la perioada petrecută în Podişul Hârtibaciului. Le păstrez pentru o nuvelă-ceva. Cert este că în dimineaţa zilei de marţi, 17 noiembrie, odată venit ordinul de transfer către UM 01866 din Ploieşti. Era ca şi cum m-aş fi întors din Papua Noua Guinee la New York. Mai ţin minte şi că în duminica aceea, de 15 noiembrie, votasem pentru prima dată în viaţă. Amănuntul ăsta mi-a dispărut definitiv din memorie. Dar nu despre asta e vorba în paragraf. Ci despre faptul că am trecut, ca militar în termen, prin Braşov, cu personalul Făgăraş – Ploieşti, la doar două zile după revolta spontană a muncitorilor de la fabrica Steagul Roşu.

Evident, la 19 ani, fără mijloacele de informaţie de acum, n-am avut o percepţie prea detaliată a minutelor bune pe care trenul le-a petrecut în gara oraşului din Ţara Bârsei. Şi nici nu mi-au rămas amintiri deosebite legate de Braşov, la acea dată. Însă nu trebuie uitat acel strigăt de disperare, înăbuşit pentru moment. Mă uit acum şi văd asociaţii după asociaţii de revoluţionari. De eroi. Am participat şi la evenimentele de doi ani mai târziu. Însă niciodată nu mi-am spus că trebuie să profit de pe urma lor. Cât timp nu ai păţit nimic de natură a te împiedica să desfăşori o activitate normală, mi se pare aberant să beneficiezi de foloase materiale sau de altfel de înlesniri financiare, din partea statului, pentru simpla participare. În fine... Intru pe teren minat şi nu am aparatura de detecţie la mine.

(citeşte)

Noiembrie 1995. Moment important în existenţa casei regale britanice. În acelaşi timp, moment delicat pentru Palatul Buckingham. Programul Panorama al BBC difuza mărturisirile prea puţin corecte politic ale Prinţesei Diana. Despărţită de soţul său, Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, Lady Di apărea în faţa naţiunii pe 20 noiembrie 1995 şi mărturisea că şi-a înşelat bărbatul, cu instructorul de călărie, un anume James Hewitt. Diana a menţionat durerea produsă de relaţia soţului cu Camilla Parker-Bowles, dar a declarat că nu doreşte să divorţeze. S-a vorbit liber despre depresii şi bulimie, despre copii, despre relaţia cu mass-media şi despre viitorul monarhiei.

Atunci când gazda emisiunii, Martin Bashir, a întrebat-o despre relaţia cu Hewitt, cel ce pretinsese existenţa acesteia, Diana a recunoscut că lucrurile merseseră mai departe decât era cazul pentru o simplă prietenie. “Aţi fost infidelă soţului? - a sunat întrebarea. Da – a fost răspunsul. Îl iubeam. Însă treceam printr-o perioadă de maximă depresie.” Cu un an înainte, Prinţul Charles recunoscuse că a avut o relaţie cu doamna Parker-Bowles, într-un mod la fel de franc, într-un interviu acordat lui Jonathan Dimbleby, la BBC.

Prinţesa a continuat: “Eram trei în acea căsătorie. Era cam aglomerat. Prietenii soţului meu spuneau că sunt instabilă mental, bolnavă, şi că ar trebui să fiu internată la azil, pentru a-mi reveni şi pentru a nu mai face familia regală de râs.” Tot atunci, a spus că nu crede că va fi vreodată Regina Angliei. “Aş prefera să fiu regina inimii, în sufletul oamenilor, pentru că nu mă văd regina acestei ţări. Nu sunt prea mulţi cei care vor ca eu să fiu regină.”

(citeşte)