Poveşti cu cântec
Ediţia XVIII
publicat: ascultă melodiile! »
Bine v-am regăsit în noul an la cea de-a 18 ediție din "Povești cu cântec".
Prima piesă pe care vreau să o propun în această nouă cutiuță este o colaborare între un DJ și o solistă pop, Anyma și Ellie Goulding, care au debutat live în Las Vegas, iar ulterior melodia a fost lansată și pe single. După 10 zile, a ajuns deja la 1.5 milioane de vizionări pe Youtube, videoclipul fiind regizat de Tobias Gremmler. Mesajul transmis este despre sentimente respinse, care devin cu atât mai puternice cu cât sunt mai puternic reprimate.
Cantautorul italian din Carrara Francesco Gabbani, în vârstă de 42 de ani, a lansat la început de an un single nou, Vengo a fidarmi di te, avanpremieră a noului său album, cel cu numărul 6, intitulat Dalla tua pelle, care urmează să apară pe 25 februarie 2025.
Artista de origine braziliană Ceu, născută la Sao Paulo în anul 1980, debuta în anul 2005 cu un album omonim, în limba portugheză. Malemolencia este prima piesă extrasă pe single și power-play al acestei cutiuțe.
În formula Patrick Simmons, Tom Johnson, John McFee și Michael McDonald, legendara formație americană The Doobie Brothers se pregătește de lansarea unui nou album în luna iunie, Walk this road. Primul single extras de pe disc este Call me și a fost lansat pe 22 ianuarie anul acesta.
Artistul american de muzică country Morgan Wallen se pregătește să lanseze în anul 2025 al 4-lea album de studio, intitulat I'm the problem. Până atunci, ne putem bucura de un single lansat în 18 octombrie 2024, Love somebody, perfect și pentru luna îndrăgostiților.
Tudor Chirilă, alături de una dintre câștigătoarele "Vocea României", Alexandra Căpitănescu a lansat recent piesa Fluturi în stomac, versurile aparținându-i tot solistului de la Vama Veche. Melodia este o baladă de dragoste despre iubiri aproape pierdute, dar mereu există și puțină speranță.
Compoziție a lui Nick Jonas și Shay Mooney, melodia de dragoste I dare you readuce în atenție trupa country Rascal Flatts alături de o formație pop în vogă, Jonas Brothers.
Fost câștigător al X-Factor în Marea Britanie, James Arthur revine și el în anul 2025 cu o piesă nouă, Celebrate, ce urmează să fie inclusă pe noul său album Pisces, programat să fie lansat pe 21 martie. Conflictul interior și singurătatea, chiar și atunci când ești înconjurat de oameni, este tema centrală a acestei piese, care beneficiază și de un videoclip.
Alice Francis este o cântăreața germană, de origine română, născută în anul 1986 la Timișoara și care își filmează majoritatea clipurilor într-un castel, Nikolai din Rudna, cumpărat și restaurat de mama sa. Elektrik shock este un material discografic lansat în anul 2017, de pe el am ales pentru audiție piesa Slave and lord.
Închei acestă cutiuță cu un îndemn: să zâmbim cât mai mult și să ne bucurăm de viață, acesta este și mesajul celei mai recente colaborări dintre tatăl, Pavel, și fiica sa, Cleopatra Stratan.
Audiție plăcută!
Liste de melodii (1):
Etichete:
Index
Cauţi un artist sau un gen muzical anume? Îţi recomand să vizitezi pagina de index.
Întrebări
Cauţi o melodie mai veche sau mai nouă al cărui titlu sau artist nu îl cunoşti? Poţi să îmi laşi un mesaj în pagina de contact cu mai multe detalii despre melodie (voce feminină / masculină, frânturi de versuri, genul rock / hip-hop sau orice alt detaliu pe care ţi-l aminteşti) şi am să încerc să te ajut.