Best of Disco (vol. 6-7)
publicat pe 01/05/2011 20:44 în Best of de Leonardo
Perioada ce a urmat dupa declansarea curentului de opinie impotriva muzicii disco a fost marcat de scaderea dramatica a succesului comercial al albumelor si single-urilor disco. Producatorii si artistii de muzica rock si punk-rock au pornit o campanie de defaimare a muzicii disco pe care unii critici muzicali au explicat-o ca o reactie discriminatorie la cultura celor de culoare si a homosexualilor. Altii sustin ca muzica disco a diminuat influenta producatorilor de rock si a scazut dramatic castigurile unor case de discuri, iar miscarea "Disco Sucks" si "Death to Disco" era un raspuns pe masura pentru redobandirea statului muzicii rock in programele posturilor de radio si de televiziune. Oricare ar fi adevarul, certitudinea este ca daca in saptamana urmatoare Disco-Demolition Night (12 iulie 1979) primele 6 locuri din topurile americane erau ocupate de artisti disco, pina in septembrie in top 10 nu mai ramasese niciunul. Posturile de radio renuntau pe rind la difuzarea muzicii disco ca sa nu fie etichetate ca posturi disco, iar unii muzicieni rock chiar au adoptat o pozite fatis ostila fata de artistii influentati de disco, acuzandu-i pe Rod Stewart si David Bowie ca s-ar fi compromis. Au inceput sa apara tot mai multe cantece care parodiau si ridiculizau muzica si cantaretii disco, cele mai cunoscute dintre acestea fiind Frank Zappa - Dancin' fool si Steve Dahl - Do you think I'm disco?
(citeşte)