Editia de astazi aduce ultimele single-uri lansate de pe albumele lui Britney Spears (Femme fatale, 2011), Michael Jackson (Michael, 2010), Mylene Farmer (Bleu noir, 2010) si Nicole Scherzinger (Killer love, 2010).

Am inclus si o melodie ce urmeaza sa concureze saptamana viitoare la cea de-a 56-a editie a Eurovision care se va desfasura in Germania. Melodia apartine trupei daneze A Friend in London si este una din putinele melodii care atrag atentia, ba chiar este cotata sa castige locul trei in concurs de catre aplicatia Google Predictor. Predictia este facuta pe baza cautarilor in motorul de cautare al Google din ultimele luni.

Chiar daca nu este noua, melodia duet-ului Laura Pausini si Helene Segara, o cantareata franceza apreciata, mi-a atras in mod deosebit atentia in timp ce ascultam Radio Contact Belgia. Melodia dateaza din 2003 si face parte din albumul Humaine al Helenei Segara. Helene a trecut prin momente dificile in 1999, cand a suferit o operatie prin care i s-a indepartat un chist de pe corzile vocale, ce ii periclita cariera artistica.

Enjoy!

(citeşte)

Aceasta editie contine nu mai putin de sase melodii cu o vechime de peste 50 de ani. Cea mai cunoscuta dintre ele, fireste, este melodia El condor pasa care a cunoscut succesul international datorita formatiei Simon & Garfunkel. Acestia au auzit-o prima data in interpretarea lui John Milchberg cu titlul Paso del condor in anii '60, insa melodia era cu mult mai veche de atat. Daniel Alomía Robles, un etnomuzicolog si autor peruan de muzica zarzuela (un gen liric dramatic ce imbina pasaje poetice vocale cu muzica) a cules-o din folclorul andean si a compus melodia sub titlul El condor pasa in 1913. Robles a murit in 1942, insa fiul sau i-a dat in judecata pe Simon & Garfunkel dupa ce acestia au lansat albumul Bridge over troubled water (1970), pretinzand ca melodia ii apartine tatalui sau. El a reusit sa demonstreze acest lucru, mai ales ca drepturile de copyright erau inregistrate in Statele Unite inca din 1933. Melodia pe care am inclus-o in lista este o versiune contemporana, cu o orchestratie apropiata de original, insa am pastrat pentru formalitate numele lui Daniel Alomía Robles.

(citeşte)

Perioada ce a urmat dupa declansarea curentului de opinie impotriva muzicii disco a fost marcat de scaderea dramatica a succesului comercial al albumelor si single-urilor disco. Producatorii si artistii de muzica rock si punk-rock au pornit o campanie de defaimare a muzicii disco pe care unii critici muzicali au explicat-o ca o reactie discriminatorie la cultura celor de culoare si a homosexualilor. Altii sustin ca muzica disco a diminuat influenta producatorilor de rock si a scazut dramatic castigurile unor case de discuri, iar miscarea "Disco Sucks" si "Death to Disco" era un raspuns pe masura pentru redobandirea statului muzicii rock in programele posturilor de radio si de televiziune. Oricare ar fi adevarul, certitudinea este ca daca in saptamana urmatoare Disco-Demolition Night (12 iulie 1979) primele 6 locuri din topurile americane erau ocupate de artisti disco, pina in septembrie in top 10 nu mai ramasese niciunul. Posturile de radio renuntau pe rind la difuzarea muzicii disco ca sa nu fie etichetate ca posturi disco, iar unii muzicieni rock chiar au adoptat o pozite fatis ostila fata de artistii influentati de disco, acuzandu-i pe Rod Stewart si David Bowie ca s-ar fi compromis. Au inceput sa apara tot mai multe cantece care parodiau si ridiculizau muzica si cantaretii disco, cele mai cunoscute dintre acestea fiind Frank Zappa - Dancin' fool si Steve Dahl - Do you think I'm disco?

(citeşte)