Italo-house este un stil muzical aparut la sfarsitul anilor '80-inceputul anilor '90 ce imbina muzica italo-disco cu muzica house. Stilul a fost inventat bineinteles de dj-ii si producatorii italieni, iar perioada lui de varf a fost intervalul 1989-1991, perioada ce a coincis cu caderea in desuetudine a muzicii italo-disco si inceputurile moderne ale house-ului. Instrumentele tipice ale italo-house au ramas tot sintetizatorul, drum machines, sequencer-ul si claviatura, dar s-a renuntat in schimb la vocodere, iar pentru partea vocala a fost preferat solo-ul feminin. Sampling-ul a devenit consistent, in maniera predominanta specifica muzicii house din Chicago, in timp ce vocea cantaretelor, adusa acum in prim-plan, era specifica muzicii hi-energy sau electro-funk. Sunetul preferat, ce se regaseste in aproape toate melodiile italo-house din aceasta perioada, este cel de pian - fie note pure de pian fie sintetizate, de aceea acest stil mai este uneori numit si piano-house. Cu toate acestea, italo-house se va dovedi un stil muzical dance cosmopolit, el imprumutand si elemente din dance-pop, funk, rap, hip-hop, disco sau jazz. In aceasta perioada isi vor incepe cariera unii din cei mai cunoscuti dj italieni, printre care DJ Herbie, Gigi D'Agostino, DJ Mollela sau Fargetta, dj care vor pune bazele unor noi stiluri sau isi vor aduce o contributie in muzica dance in anii ce au urmat.

(citeşte)

Desigur ca multi dintre ascultatori nu vor putea sa admita ca unele cantece din aceasta lista sunt la origine melodii de muzica country. Am verificat o data si inca o data si pot sa va asigur ca asa este. E adevarat ca ele au ajuns sa fie cunoscute publicului datorita unor vedete pop sau rock cu care acum le asociem in mod instinctiv, cum e de pilda cazul lui Ronan Keating si When you say nothing at all. Cei mai in varsta isi aduc cu siguranta aminte de Some broken heart never mend si de interpretarea lui Telly Savalas, altii de All-4-One si I can love you like that.

Exista si trei prezente oarecum neasteptate. Prima dintre ele este cea a lui Bonnie Tyler, o cantareata galeza care in 1977, atunci cand a lansat It'a a heartache - melodia ce a facut din ea un star, isi relua cariera muzicala dupa o operatie de indepartarea a unor noduli de pe corzile vocale, in urma carei vocea ei a capatat o tonalitate aspra dar deosebita, unica.

(citeşte)

Baladele rock sunt asociate deseori cu power-ballad-urile rock ale formatiilor de la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90. Cu toate acestea, istoria baladelor rock incepe cu anii '70, cand formatiile rock au incercat sa gaseasca o formula de a transmite mesaje cu o semnificatie mai profunda catre auditoriu. Cele mai timpurii balade rock isi au originea, in mod paradoxal, in compozitiile pline de emotie ale artistilor de muzica soul, in special Ray Charles. Anii '70 au fost dominati pe de o parte de balade rock in stil folk-rock - transformat cu timpul in soft rock, un stil muzical ce punea mai mult accent pe muzicalitate - si pe de alta parte de balade in stil hard rock - un rock agresiv care, in opozitie cu soft-rock-ul, punea accent pe chitara electrica si pe instrumentatiile complexe.

(citeşte)

Muzica country este un stil muzical specific american ce s-a cristalizat la inceputul secolului XX. Pentru ca radacinile muzicale ale country-ului se intind pina in secolul al XVIII-lea, mi-ar fi dificil sa rezum peste 300 de ani intr-un singur post, asa ca am ales sa prezint cateva din momentele cheie, astfel incat cei mai putin familiarizati cu acest stil sa inteleaga evolutia lui.

(citeşte)

Muzica italo-disco a influentat multe din creatiile synth-pop ale anilor '80 chiar daca acestea nu pot fi clasificate in acest gen. Probabil ca cea mai cunoscuta melodie de acest fel este cea care apare pe coloana sonora a filmului The Neverending Story, compusa de Giorgio Moroder si interpretata de britanicul Christopher Hamill alias Limahl. Si artistii britanici de muzica electronica ca Pet Shop Boys sau New Order au folosit in piesele lor elemente si concepte ale muzicii italo-disco, dar, per ansamblu, muzica lor nu poate fi etichetata drept italo-disco. Hitul Blue Monday (1983) al formatiei New Order, o melodie care a devenit un punct de cotitura in muzica britanica, este o piesa ce imbina muzica electronica cu muzica pop, disco si house rezultand o piesa dansanta. Aceste ingrediente muzicale fac din aceasta melodie una italo-disco in spiritul ei sau altfel spus un "fel de" muzica italo-disco britanic, daca asa ceva ar putea exista. In Statele Unite, la inceputul anilor '80, muzica italo-disco a inceput sa devina un subiect de interes pentru dj-ii americani ce erau in cautare de noi sound-uri, dupa intrarea muzicii disco in dizgratie. Astfel, o perioada scurta - e adevarat, muzica italo-disco a inceput sa fie difuzata la posturile de radio din Chicago, iar proiectul Hot Mix Five al unor dj house din Chicago folosea foarte multe sampling-uri din piesele italo-disco de succes la acea data. In fapt, tehnica de sampling folosita de cantaretii italieni de italo-disco a constituit una din sursele de inspiratie pentru dj-ii de muzica house americani, care au inceput sa isi produca primele piese in acelasi mod.

(citeşte)