Big Beat este un sub-gen muzical al breakbeat-ului, iar termenul a aparut la mijlocul anilor '90 pentru a incadra (oarecum retroactiv) muzica formatiilor ca The Prodigy, Fatboy Slim, The Chemical Brothers si altii. Genul este caracterizat de breakbeat-uri (tipare four-on-the-floor neliniare de toba) dese si distorsionate, tempouri moderate (intre 120 si 140 bpm), loopinguri generate pe sintetizator, fie de tipul celor tehno, fie de tipul celor acid house. Ritmurile sunt sincopate, melodiile fiind in general poliritmice, cu un sample de baza iar toate celelalte il infasoara pe masura ce melodia inainteaza, deseori punctata de voci agresive si refrenuri repetate in mod obsesiv. In fapt, sampling-ul este metoda principala prin care se compune muzica breakbeat, iar sample-urile sunt foarte variate: funk, jazz, pop, rock, tehno, house si chiar trance. Ascultand melodiile din lista veti descoperi cu surprindere ca absolut orice melodie, din oricare alt gen muzical, poate fi transpusa de un DJ priceput in stil big beat.

Stilul a fost influentat de muzica psihedelica a trupelor Beatles sau Led Zeppelin, iar dupa intrarea break-ului in umbra in anii '90, s-a produs o hibridizare a genurilor mai vechi (house, ambientala, rock) si a celor emergente (trip-hop, trance, britpop). Termenul de Big Beat provine de la denumirea clubului The Big Beat Boutique, un club din Brighton deschis in 1995, unde performau in fiecare vineri seara diversi DJ. Printre acesti DJ se aflau si Norman Cook (cunoscut si sub numele de scena Fatboy Slim) si The Chemical Brothers (cunoscuti la vremea aceea ca The Dust Brothers), acestia fiind pionierii genului. Genul mai este denumit uneori si Chemical Beat, bineinteles ca o referire la muzica duo-ului din Manchester. Acest nume aduce mai bine cu filozofia big beat-ului, ritmuri puternice, agresive, ce cresc adrenalina ascultatorilor si ii duc intr-o stare euforica exact ca cea provocata de droguri.

Big beat-ul a fost de la bun inceput un gen underground, insa incepand cu anul 1999 intra in atentia publicului, in special datorita trilogiei The Matrix (urmata in anul 2003 de The Animatrix), pe a carei coloana sonora apar nume grele din muzica big beat, precum The Propellerheads sau The Prodigy, alaturi de artisti mai putini cunoscuti pina atunci, ca Rob Dougan, Lunatic Calm sau Meat Beat Manifesto. Deodata, producatorii de film descopereau ca big beat-ul se potriveste de minune pe coloanele sonore ale filmelor de actiune (Ocean's Eleven, The Fast and The Furios: Tokyo Drift, Charlie's Angels, etc.), in timp ce muzica artistilor big beat se regasise pina atunci mai mult pe coloanele sonore ale jocurilor de calculator (Need For Speed, The Sims, FIFA, etc.). Faptul ca melodiile alese pentru filmul fratilor Wachowski au fost reprezentative pentru acest gen a facut ca big beat-ul sa iasa din underground si drept consecinta el a devenit si mai comercial. Acest lucru l-a facut pe Damian Harris (cel care a folosit The Big Beat Boutique pentru a promova discurile casei sale de productie) sa admita ca big beat-ul isi pierduse suflul, devenise prea predictibil si in final s-a transformat intr-un monstru al ringului de dans, lucruri care au indepartat fanii stilului original, in numar mic, dar care il apreciau cum se cuvenea. In 2001 clubul The Big Beat Boutique se inchidea.

Unele dintre melodiile din lista mai jos le veti gasi etichetate in unele surse ca alternative rock, electronica sau house. Acest lucru se intimpla fiindca toti artistii acestor genuri vin cu o mostenire la care nu pot renunta, dar pe care o aplica in acelasi scop: muzica big beat. Probabil ca acest lucru face acest gen atat de bogat in diversitate, stiluri distincte care fuzioneaza, dand nastere unor ritmuri pe cat de ciudate pe atat de generoase din punct de vedere auditiv.