Incheiere

Devenise foarte clar ca muzica ye-ye nu mai tinea pasul cu vremurile si ca temele muzicale abordate de ea erau depasite de evenimentele istorice. Tineretul traia o stare de emulatie manifestata prin militantism si activism indreptate in special impotriva cursei inarmarilor si a conflictelor militare. Muzicienii si in general artistii erau implicati prin creatiile lor in protestele fata de continuarea razboiului din Vietnam, izbucnit in 1955 si care se apropia deja de 15 ani de lupta surda si morti inutile pentru o cauza ce devenea din ce in ce mai sangeroasa si, in opinia multora, din ce in ce mai nejustificata. Festivalul de muzica de la Woodstock organizat in 1969 a fost una din oportunitatile prin care noua generatie de cantareti isi exprima opozitia fata de politica americana de continuare a razboiului, desi in acelasi an presedintele Richard Nixon promisese inceperea retragerii trupelor americane. Reverendul Martin Luther fusese asasinat dupa ce apelase la presedintele Lyndon Johnson sa retraga in totalitate trupele ca urmare a masacrului de la My Lai. Segregarea rasiala din Statele Unite devenise si ea un subiect fierbinte, iar festivalul de la Woodstock aratase ca albii si negrii pot trai laolalta in buna pace si prietenie. Artisti ca Richie Havens, Sly and the Family Stone sau Jimi Hendrix au reusit, prin muzica lor, sa faca mai mult pentru cauza negrilor decat multe proteste de strada inabusite de politie. Odata cu declansarea cursei inarmarilor si cu experimentele nucleare din Alaska sau Oceania desfasurate de Statele Unite si Franta muzica isi gasise un nou camp de lupta. Dupa ce Statele Unite au detonat o bomba nucleara in insula Amchitka din Alaska in 1964, in ciuda temerilor ca acest lucru ar putea declansa un cutremur, dat fiind ca in acea zona placa tectonica era instabila, mai multi activisti si-au unit fortele pentru crearea unei entitati private juridice care sa lupte pentru apararea naturii si climei cat si pentru renuntarea la substantele toxice si armele nucleare. In 1970 acestia au organizat un concert de caritate intitulat Concertul Amchitka, care a fost sustinut de mai multi artisti printre care Joan Baez, Bob Dylan, James Taylor, Larry Williams. Concertul a adunat suficiente fonduri pentru achizitionarea unui vas de pescuit cu ajutorul caruia fundatia sa protesteze impotriva testelor nucleare subterane. Vasul a primit numele Greenpeace si acesta a fost primul pas pentru crearea unei organizatii ecologiste de nivel mondial.

Daniel FilipacchiEmisiunea radio Salut les Copains! se incheia in 1969, dar revista va continua sa mai apara pina in 2006. Daniel Filipacchi, cel ce se s-a aflat spatele succesului ei, era la acea vreme un expert in muzica jazz si un publicist de succes. El a mai contribuit si la infiintarea altor publicatii in acea vreme printre care Jazz Magazine, Mademoiselle Age Tendre (o revista pentru adolescente), Lui (o revista pentru barbati), Newlook, versiunile franceze ale Playboy si Penthouse, Ski, Cuisine, Photo, Decoration si multe alte reviste de hobby-uri si timp liber. In 1970 a fondat sucursala franceza Warner la care a si devenit presedinte. Un pasionat de arta si fotografie, Filipacchi a fost o vreme fotograf la revista Paris Match pe care a cumparat-o in 1976, cand revista se afla intr-o scadere de popularitate si a reusit sa faca din ea una din cele mai influente magazine franceze. In 1981, impreuna cu prietenul sau Jean-Luc Lagardere a cumparat publisherul francez Hachette. Succesul sau de publicist este egalat doar de succesul sau de colectionar de arta, el fiind cotat in prezent ca unul din cei mai mari colectionari de arta ai lumii. Filipacchi are insa in continuare meritul de a fi reusit sa scoata niste tineri cantareti din anonimat si sa devina un fel de tata pentru fiecare dintre ei. Totusi, vietile multora dintre ei au luat turnuri diferite, unii dintre ei continuand sa se adapteze noilor gusturi muzicale ale publicului si sa aiba succes mult timp dupa aceea, altii, mai putini inspirati in privinta alegerilor si a contractelor pe care le-au semnat au sfarsit in anonimat.

Sylvie VartanSylvie Vartan s-a casatorit cu Johnny Hallyday in 1965 si au avut un fiu (David Hallyday). Cei doi au fost priviti in Franta ca Cuplul de Aur si relatia lor a fost urmarita cu multa atentie de public. Din pacate, Johnny Hallyday prefera sa isi petreaca timpul cu prietenii sai si mai deloc ca parinte si sot, astfel ca in 1980 cei doi s-au despartit. In 1968 Sylvie a suferit un accident de masina dar si-a revenit repede si a continuat sa concerteze. In 1970 a suferit cel de-al doilea accident de masina dar a trecut si peste acesta si a continuat sa inregistreze si sa sustina spectacole. Este cel mai activ si mai de succes artist din generatia ye-ye. In cariera sa muzicala ea a lansat aproape 50 de albume. A aparut si in cateva roluri in sase filme frantuzesti intre 1952 si 1994.

Johnny HallydayJohnny Hallyday ramane unul din cei mai mari cantareti francezi si unul din cei mai cunoscuti artisti din generatie ye-ye. Dupa despartirea de Sylvie Vartan a mai avut patru mariaje, trei din ele trecatoare, ultima relatie oficializata durand din 1996. Chiar daca este mai putin cunoscut in afara Frantei, Hallyday are la activ mai multe de 50 de albume atat in limba franceza cat si in limba engleza. A primit roluri in 15 filme intre 1974 si 2009. In 1997 i-a fost acordat titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare.
In 2009 a fost diagnosticat cu cancer de colon si a fost operat cu succes in acelasi an. Dupa o alta operatie de hernie de disc tot in 2009 la spital Cedars-Sinai din Los Angeles, i-a fost indusa coma artificiala pentru remedierea unor leziuni aparute in urma operatiei.

France GallFrance Gall a trecut printr-o perioada nefasta dupa ce a incheiat colaborarea cu Serge Gainsbourg. Aflata in cautarea propriei identitati muzicale, ea l-a cunoscut in 1973 pe Michel Berger, un cantautor francez de succes, cu care s-a casatorit in 1973. Au cunoscut succesul impreuna pina la inceputul anilor ‘90. Au avut doi copii, o fata si un baiat, dar fata sa a decedat in urmat unor complicatii cauzate de o fibroza cistica (1997). Berger a decedat si el in urma unui atac de cord in 1992, iar Gall, dupa ce a continuat o vreme sa promoveze ultimul album compus alaturi de sotul sau, a aparut din ce in ce mai rar in public si in final a renuntat la cariera muzicala in 2001, dedicandu-se cauzelor umanitare.

Francoise HardyFrancoise Hardy a fost o figura iconica a muzicii ye-ye si in general a perioadei anilor '60, ea aparand in cateva roluri minore intre 1963 si 1966 (printre care si What's new pussycat?) si fiind model pentru Andre Courreges si Paco Rabanne. Frumusetea ei naturala dar si stilul baietesc erau in contrast cu senzualitatea debordanta a Brigittei Bardot. A fost muza multor artisti printre care muzicienii Bob Dylan, David Bowie sau Mick Jagger, dar si pentru Nicolas Ghesquière, directorul de creatie al casei de moda Balenciaga. Totusi, firea ei atat de timida se impaca foarte greu cu viata sa de vedeta. Ii displacea sa calatoreasca pentru sustinerea spectacolelor si nu ii placea sa fie in atentia publicului care o adora; a descoperit ca viata de cantareata nu i se potriveste, iar dupa ce a inceput o relatie cu Jacques Dutronc, un coleg din gasca Salut les copains!, a facut in asa fel incat viata profesionala sa nu ii afecteze viata personala. In 1973 se naste fiul lui Francoise si Jacques, insa cei doi se vor casatori legal de abia 8 ani mai tarziu. Cantecele ei erau considerate sofisticate, multe fiind compuse chiar de ea, si le-a reluat, cu mai mult sau mai putin succes, si in versiuni in limba germana, engleza, italiana sau spaniola. A declarat ca dupa varsta de patruzeci de ani se va lasa de muzica, dar, desi a renuntat sa mai concerteze, inca mai continua sa compuna si sa inregistreze. Muzica ei a influentat generatii de cantareti si continua sa fie invitata pentru ca inregistra duete cu artisti internationali din toate genurile muzicale (Blur, Iggy Pop, Malcolm McLaren).

SheilaSheila, pe numele real Annie Chancel, o alta cantareata ye-ye renumita, a avut probabil cea mai sinuoasa cariera. In 1962 a inceput sa cante la doar 17 ani fiind luata de aripa protectoare a producatorului si compozitorului francez Claude Carrere. In 1963 a devenit un star peste noapte, iar colaborarea dintre cei doi a continuat peste 20 de ani, in acest timp Sheila devenind cea mai bine vanduta cantareata in Franta, cu peste 20 de milioane de single-uri vandute in anii ‘60 si ‘70. Totusi, Sheila, in acesti 20 de ani nu a sustinut niciodata un recital live pe scena, probabil din cauza contractului pe care i-l impusese Carrere. Look-ul ei de adolescenta cu codite pe care l-a pastrat mult timp a facut din ea o eroina a generatiei ye-ye.
In 1973 se casatoreste cu un cantaret american, Ringo Willy Cat, dar povestea lor de dragoste a trecut in scurt timp de la iubire la ura. In 1975 cei doi au divortat. La sfarsitul anilor ‘70, dupa 15 ani in care a cantat numai in franceza, spaniola, germana sau italiana, Sheila a inceput sa cante in limba engleza sub titulaura Sheila B. Devotion, schimband cu aceasta ocazie si genul muzical in disco. A cunoscut succesul international in special datorita hit-ului Spacer, un single de pe albumul produs de echipa de productie americana Chic. Acesta a fost inceputul neintelegerilor dintre ea si Carrere. A decis sa se paraseasca Franta si sa se mute la New-York. Din nefericire, incheierea colaborarii cu Carrere a coincis cu incheierea carierei sale muzicale de succes.
In 1982, dupa hitul Gloria, Gloria, odata cu iesirea muzicii disco din voga, Sheila a intrat in anonimat. In 1983, impreuna cu noul sau partener, Yves Martin, a lansat un album care nu s-a bucurat de succes. Suferind in urma faptului ca nu se mai afla in atentia publicului, in 1985 isi asuma riscul de a concerta live in Paris, in fata unui auditoriu de 7000 de spectatori. Concertul a fost un esec relativ, in special din cauza faptului ca melodiile ei de odinioara nu mai erau demult la moda. In 1987 face peritonita si ajunge la o greutate de doar 45 de kilograme, fiind nevoita sa suporte o recuperare de mai multe luni. In 1988 revine in atentie cu albumul Tendances, si apoi cu doua carti autobiografice publicate in 1993 si 1995. In paginile acestor biografii Sheila il acuza pe Carrere de faptul ca i-a controlat viata artistica in mod dictatorial, ca primea foarte putin din incasari si ca melodiile scrise de ea erau semnate de el. Au urmat evident procesele intentate de Carrere care s-au intins pe mai multi ani si care nu au primit oficial verdictul.
In 1998 organizeaza un nou spectacol la sala L’Olympia din Paris, care cunoaste un succes notabil fiind reluat si in anul urmator. Eforturile personale pe care le-a facut in continuare au consacrat-o ca una din cantaretele favorite ale francezilor.