Decaderea (1967-1969)

In august 1966 apare albumul Revolver al The Beatles, album care aducea primele aranjamente in cheie de rock psihedelic ale trupei. Majoritatea trupelor care inca nu se destramase pina atunci incepeau sa iasa de pe terenul muzicii rock si pop si sa experimenteze creatii de rock psihedelic, folk rock si rock progresiv. Incepand cu 1967 tensiunile aparute intre McCartney si Lennon cauzate de diferenta de viziune muzicala intre cei doi s-a repercutat evident si asupra altor muzicieni care se aflau acum in fata unei noi perspective. Spre sfarsitul deceniului sapte influentele rockului psihedelic isi faceau simtita prezenta si in muzica franceza ye-ye. In anii ‘80 jurnalistul britanic Phil Smee a inventat termenul de muzica freakbeat pentru a denumi retroactiv muzica psihedelica rock britanica si vest-europeana de la sfarsitul anilor ‘60. Muzica freakbeat era caracterizata de riff-uri galagioase si frenetice de chitara electrica, efecte de sunete defazate si sacadate sau distorsiuni si compresii audio ale instrumentelor sau vocilor.

Serge Gainsbourg se mula deja pe noua tendinta si in 1968 compunea cateva melodii in stil psihedelic pentru France Gall printre care si melodia Nefertiti cu care provoca o noua controversa. Insa cel mai mare scandal va fi provocat de melodia Je t’aime... moi non plus pe care o compusese initial pentru Brigitte Bardot si pe care o inregistrasera impreuna (1967). Gainsbourg va renunta sa o publice la rugamintile lui Bardot care nu vroia sa isi complice relatia cu sotul sau de atunci, milionarul Gunther Sachs. Varianta finala a melodiei va fi inregistrata si lansata in 1969 cu englezoaica Jane Birkin, prietena sa de atunci. Desi melodia a ajuns pe primul loc in topul britanic, discul era retras de pe piata in momentul in care deja ajunsese pe locul 2 in top deoarece fusese denuntata de Vatican ca obscena si interzisa de BBC pentru continut sexual explicit. Gainsbourg s-a miscat repede si a incheiat contract cu o alta casa de discuri, reusind sa ajunga pe primul loc, insa cu toate acestea difuzarea ei a fost interzisa. Cu aceasta ocazie melodia Je t’aime... moi non plus a stabilit cateva recorduri simultane ce probabil nu vor putea fi egalate niciodata: era prima melodie intr-o alta limba decat engleza care ajungea pe primul loc in UK Singles Chart, prima melodie ajunsa pe primul loc in UK Singles Chart care a fost interzisa si prima melodie din UK Singles Chart care era prezenta de doua ori simultan in top, fiecare versiune inregistrata de 2 case de discuri diferite.

In 1968 Roger Vadim regizeaza filmul sf Barbarella, in care personajul principal era interpretat de Jane Fonda, sotia sa la acel moment. Filmul era inspirat de benzile desenate create de francezul Jean-Claude Forest in 1962 pentru revista V-Magazine. Benzile desenate ale lui Forest au provocat scandal, ele fiind considerate primele benzi desenate pentru adulti, desi erotismul lor era superficial chiar si dupa standardele de atunci. Este foarte probabil ca Forest sa isi fi modelat personajul dupa Brigitte Bardot, care la acea vreme era recunoscuta drept un sex-simbol, insa cu siguranta ca el a incercat sa personifice femeia moderna in era revolutiei sexuale, fiind unul dintre primii artisti care anticipau evenimentele care vor urma.

Filmul lui Vadim a avut parte in acelasi timp de succes de box-office, dar si de cele mai dure comentarii din partea criticilor. In ciuda faptului ca era criticat pe buna dreptate pentru scenariu si dialoguri, filmul era mai degraba o parodie moralizatoare si nu o comedie, iar regia, muzica si efectele speciale erau efectuate intr-o maniera psihedelica specifica culturii hippie. Totusi, filmul nu se ia foarte mult in serios, desi atinge subiecte serioase ca razboiul, dependenta, suicidul, si natura raului, pigmentand naratiunea cu frivolitate, personaje efeminate si decoruri fantasmagorice (create chiar de Forest). In anii care au urmat, filmul a castigat o popularitate desosebita devenind un cult printre fanii genului sf. Jane Fonda a interpretat personajul cu o senzualitate demna de o cauza mai buna, insa rolul sau a fost sustinut de o garderoba impresionanta de costume create de Paco Rabane si Jacques Fonteray, ce nu numai ca i-au pus in valoare formele nurlii dar putem spune au contribuit per total la efectele speciale ale fillmului (care, oricat de puerile ar parea acum, au costat destul de mult la vremea lor). Stilul vestimentar al personajului Barbarella este insa un catalog de moda ce ilustreaza perfect stilul generatiei ye-ye, dar in acelasi timp duce in extrem designul si accesoriile, folosind insa materialele si texturile obisnuite, pe care le-am mentionat anterior: metalul, pielea, policlurura de vinil si plasticul. Stilul a capatat ulterior denumirea de stil barbarella si va fi o sursa de inspiratie si pentru alti artisti de moda, cel mai cunoscut exemplu fiind costumele create de Jean-Paul Gaultier pentru filmul Al cincilea element din 1997.

Benzile desenate cu Barbarella au reprezentat o provocare pentru cenzura din Franta si Jean-Claude Forest a fost printre primii care au reusit sa sparga bariera cenzurii si sa reformuleze canoanele editoriale. In 1965, editura G.P. Putnam's Sons, unul din cei mai mari publisheri din Statele Unite (infiintata in 1838), publica nuvela Fanny Hill, scrisa de John Cleland in 1750 cu titlul initial Memoirs of a Woman of Pleasure. Fanny Hill, personajul cartii, este o tanara prostituata, iar pe parcursul povestirii autorul descrie peste 50 de acte sexuale care erau foarte ofensatoare pentru multi dintre cititorii vremii. In acei ani statul Massachusetts avea o lege care ii permitea autoritatii sa intenteze proces impotriva oricarui autor ce publica o carte considerata obscena. In consecinta statul a dat in judecata editura, iar G.P. Putnam's Sons a fost nevoita sa se apere. Daca statul castiga, publicarea cartii era interzisa. In timp ce unii martori ai acuzarii sutineau ca nuvela ese lipsita de valoare literara si nu contine decat referiri ofensatoare in privinta sexului, multi profesori de la universitati americane apreciate pledau in favoarea cartii. Initial judecatorul a respins marturiile in favoarea cartii, dar dupa apel Curtea a votat pentru, considerand ca ea avea valoare literara. Decizia finala a Curtii era motivata astfel: “sexul este o forta puternica si misterioasa ce conduce viata omului” si ca exprimarea ei prin intermediul literaturii era in acord cu Primul Amendament al constitutiei americane. Acest proces a fost primul in care referirile sexuale si obscenitatea erau diferentiate de valoarea artistica a operei in care apareau si el a avut un impact deosebit deoarece decizia ridica atat de sus stacheta incat acest moment a devenit istoriceste cunoscut drept “sfarsitul obscenitatii”. In memoriile sale, unul din judecatorii care votasera pentru scria ca in lipsa unei definitii clare a obscenitatii, interzicerea ei de orice lege este neconstitutionala.

Lumea se schimba incetul cu incetul si nu numai in privinta mentalitatii ci si a tehnologiei. Pe 25 iunie 1967 era efectuata prima productie tv transmisa live la nivel international prin satelit. Intitulata Our World, transmisiunea in alb-negru a fost urmarita de un public estimat la 400 de milioane de telespectatori din 26 de tari si ii purta pe acestia in jurul lumii, in 19 tari in care avea loc cate o reprezentatie live a artistilor locali. Cea mai faimoasa reprezentatie a fost cea a trupei britanice The Beatles care isi facea debutul live cu premiera melodiei All you need is love, compusa special pentru acest eveniment. Spectacolul britanicilor lor nu a fost complet live, orchestra si partea de acompaniament vocal fiind inregistrate anterior. In acelasi an The Beatles lanseaza cel de-al optulea album, Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band, care va fi etichetat ulterior Coloana Sonora a Summer of Love. Albumul este considerat unul din cele mai importante albume lansate vreodata si este in mod unanim apreciat de criticii muzicali drept o capodopera de arta.

In primavara lui 1967 in cartierul Haight-Ashbury din San Francisco au inceput sa se desfasoare mai multe reprezentatii ale unor formatii locale sub titulatura Human Be-In. Incercand sa opreasca afluxul de elevi si studenti care ocupasera vecinatatea, autoritatile au creat o valva si mai mare, aducand in atentia media evenimentele ce se desfasurau acolo. Pelerinajul tinerilor adepti ai muzicii psihedelice a crescut in mod semnificativ si in vara aceluiasi an mai multe trupe muzicale cunoscute au inceput sa sustina concerte in fata a aproape 100 de mii de tineri spectatori. Printre acestea se numarau Jefferson Airplane, The Grateful Dead, Quicksilver Messenger Service, The Jimi Hendrix Experience, Otis Redding, The Byrds, Big Brother and the Holding Company si Janis Joplin. Reportajele efectuate de televiziuni si ziare la fata locului au atras atentia asupra culturii hippie si au adus muzica psihedelica rock in mainstream. Miscarea hippie, a carei etimologie vine din cultura populatiei de culoare americana, hip sau hep insemnand constientizare, isi tragea seva si valorile din generatia beat a anilor ‘50. Comunitatile hippiote erau adevarate grupuri sociale ce ascultau muzica psihedelica si consumau droguri ca marijuana, LSD sau ciuperci cu actiune psihotropa, pentru a explora stari alternative ale constiintei. Membrii comunitatilor isi manifestau crezurile antirasiste si antisociale prin denuntarea razboiului din Vietnam, sustinerea revolutiei sexuale si adoptarea unei diversitati religioase si culturale, insa atitudinea lor vizavi de dragostea libera, a traiului in comun si partajarea bunurilor este deseori considerata un experiment social regizat magistral din umbra. Moda si cultura hippie au avut in anii urmatori o influenta majora asupra muzicii, cinematografiei si artelor, iar conceptele filozofiei orientale pe care le-a promovat au castigat o audienta din ce in ce mai mare in tarile occidentale.

Inevitabil, adunarile din cadrul Summer of Love si alte locatii ce au organizat festivitati similare au generat revolte si ciocniri violente intre participanti si autoritati, iar acestea au fost in fapt cele mai violente conflicte urbane din istoria Americii. Cele mai multe acte de violenta erau atribuite in general populatiei afro-americane care isi manifesta frustrarea si furia impotriva discriminarii, dar este posibil ca acesta sa fi fost doar propaganda rasista. Filmul Zabriskie Point al lui Antonioni lansat in 1970 ilustreaza si implicarea studentilor albi in revoltele ce au aparut in campusurile universitare spre sfarsitul anilor ‘60. Adevarul este ca multi dintre cei ce s-au intors la casele lor in toamna lui 1967 au adus cu ei inapoi idealuri si viziuni noi. Unul dintre acestia, psihologul Timothy Leary, un adept al terapiei prin droguri psihedelice, a devenit o figura proeminenta a miscarii culturale a anilor ‘60, lucru care l-a facut pe presedintele Nixon sa il declare “cel mai periculos om din America”.

Si in Franta spiritele tinere incepeau sa se revolte impotriva sistemului conservator, fiind insa in mare masura influentati de ideologia de stanga si nu de liberalism. Primele conflicte au izbucnit in primavara anului 1968 la Universitatea din Nanterre si dupa o scurta acalmie studentii au revenit in forta in primele zile ale lunii mai. Sute de studenti au fost arestati de politie, dar acest lucru nu a impiedicat protestele, dimpotriva, si mai multi studenti de la alte universitati au inceput sa iasa in strada pentru sustinerea colegilor lor. Acestia au organizat greve si manifestatii in care denuntau discriminarea din sistemul educational francez si birocratia politica ce controla finantarea institutiilor de invatamant. Confruntarile dintre studenti si politie au fost marcate de violente de o parte si de alta, insa reactia brutala ale autoritatilor fata de tineri a atras o simpatie deosebita din partea muncitorimii pentru revolta studenteasca. De aceasta data, mai multi poeti si muzicieni francezi dar si americani renumiti s-au alaturat tinerilor si au protestat solidar cu ei. Totusi, Partidul Comunist Francez a sustinut cu multa reticenta protestele, deoarece ii considera pe cei aflati in frunta studentilor niste aventurieri si anarhisti.

Lucrurile s-au precipitat si in curand mai multe greve muncitoresti au inceput sa ameninte economia, dar si regimul de guvernamant al presedintelui De Gaulle. Pe 13 mai s-a declansat o greva generala la care au participat peste 11 milioane de oameni, aproape doua treimi din forta de munca a Frantei, iar pe strazile din Paris au marsaluit peste un milion de oameni. Grevistii denuntau consumerismul, societatea tehnologizata moderna, imbratisand viziunile extremei de stanga ce critica autoritarismul si capitalismul occidental. In acel moment Franta s-a aflat intr-un impas social deosebit de grav, spectrul razboiului civil fiind evitat in special datorita interventiilor presedintelui francez. De Gaulle a fost nevoit sa paraseasca Franta si sa se refugieze in Germania, de unde a coordonat actiunile impotriva manifestantilor, prima decizie a sa fiind dizolvarea Adunarii Nationale (camera secundara a Parlamentului francez) si organizarea alegerilor parlamentare in 23 iunie 1968. Ca urmare a deciziilor sale, violentele si protestele au inceput sa se domoleasca, iar muncitorii s-au intors la locurile de munca deceptionati in special de atitudinea Confederatiei Generale a Muncii (o organizatie sindicala de stanga) si a Partidului Comunist, care s-au raliat taberei lui De Gaulle. Aceasta decizie nu s-a dovedit foarte inteleapta fiindca in urma alegerilor parlamentare, partidul gaullist a iesit invingator si mult mai puternic, iar mai multe organizatii stangiste au fost interzise. Totusi, esecul politic al manifestatiilor studentesti si muncitoresti din mai 1968 au avut un impact social deosebit. Acest moment este considerat acum valul care a indepartat pe parcursul anilor urmatori societatea franceza de idealurile morale conservatoare (respect pentru religie, patriotism si autoritate) si au apropiat-o de idealurile morale mai liberale (libertatea sexuala, a individului) care caracterizeaza Franta zilelor noastre. Cateva sloganuri care au fost scrise in timpul demonstratiilor pe zidurile institutiilor si cladirilor franceze spun insa si mai multe despre convingerile ce ii animau pe tinerii acelor zile: “Baricadele blocheaza strada, dar deschid drumul”, “Cu cat consumi mai mult, cu atat traiesti mai putin. Bunurile de larg consum sunt opiul oamenilor”, “Muncitorule de 25 de ani, sindicatul tau e din alt secol”, “Cauza tuturor razboaielor, revoltelor si nedreptatilor este existenta proprietatii” (un citat din Sf. Augustin), “Cei care fac revolutiile doar pe jumatate isi sapa propriul mormant”, “Traieste fara sa pierzi timpul si distreaza-te fara oprelisti”, “Un singur sfarsit de saptamana fara revolutie este mai sangeros decat o luna de revolutie totala”, ‘’’Fiti realisti, cereti imposibilul”. Au existat insa si grafitti-uri originale care acum ne fac sa zambim cand le revedem: “Te iubesc! Oh, spune-mi-o cu pietre!”, “Plictiseala e contra-revolutionara”, “Naveta, servici, naveta, dormi”, “Noi suntem violenti cand suntem asupriti si docili cand suntem liberi”.

Evenimentele din mai 1968 din Franta si-a gasit ecoul si in arta si literatura internationala. La inceputul anilor ‘70 au aparut mai multe filme si cantece ce abordau direct sau indirect tema revoltelor studentilor francezi. The Rolling Stones scoteau in mai 1968 melodia Street fighting man, numita de critici cel mai politic cantec al formatiei. Jagger gasise inspiratia versurilor dupa ce participase la un miting anti-razboi in fata ambasadei americane din Londra si vazuse luptele de strada dintre studenti parizieni si politie. Multe din sloganurile scrise pe pancartele manifestantilor se regasesc in multe dintre cantecele de protest americane compuse in ultimii 50 de ani, cel mai cunoscut fiind Push the button (Apasa butonul) al trupei The Chemical Brothers, dupa o lozinca scrisa pe un banner pe care era desenata o sticla de otrava si care avea deasupra capacului textul: “Apasa, nu inghiti”.

Anul 1967 aducea si majoratul primei generatii de baby-boomers nascuti in 1949. In acelasi timp, cei mai multi dintre idolii generatiei ye-ye incepeau sa treaca de varsta de 25 de ani, iar genul ye-ye incepuse sa piarda teren in randurile publicului care acum era confruntat cu probleme sociale grave. Unii dintre cantaretii ye-ye se casatorisera, altii aveau deja copii, iar imaginea de tineri rebeli si adolescente inocente nu li se mai potrivea deloc. Ca urmare, unii dintre ei au ales muzica rock, iar altii au preferat genul middle-of-the-road, un stil muzical mai lent si mai melodios, cu acorduri simple si versuri care prindeau mai bine la publicul matur. In anii urmatori stilul middle-of-the-road va deveni popular in special in Europa, slagarele (schlagers) din Germania si muzica usoara din alte tari est si vest-europene fiind un bun exemplu in acest sens.

Totusi, mai ramasesera inca tinere care nu depasisera varsta de 20 de ani si care continuau sa cante cu succes in stilul ye-ye. In 1967, Sandie Shaw si melodia Puppet on a string reusea sa sparga in final ghinionul care urmarea Marea Britanie in concursul Eurovision. Dupa 5 clasari pe locul 2 in 9 ani de participari, Shaw aducea primul loc pentru Marea Britanie la numai 20 de ani. In 1969 Lulu (21 de ani) repeta isprava, aducand a doua clasare pe primul loc, desi in anul precedent Cliff Richard, favoritul numarul 1 al concursului din acel an si vedeta incontestabila a Marii Britanii se clasa doar pe locul 2. Acestea vor fi singurele locuri 1 ale Marii Britanii pentru mult timp, urmatorul succes la Eurovision venind de abia in 1976.