Probabil ca pot fi numarate de degetele unei maini albumele ultimilor 20 de ani ce pot fi etichetate drept revolutionare, atat din punct de vedere muzical cat mai ales din punct de vedere social. Albumul Nevermind al formatiei Nirvana este insa unul dintre acestea. Daca unii ar spune ca albumul nu a schimbat lumea in care traim in nici un fel, cu siguranta insa ca foarte multi ar spune ca le-a schimbat viata in multe sensuri. Istoric vorbind, Nevermind nu a fost primul album de muzica rock alternativa si nici Nirvana prima trupa de grunge. Ceea ce a facut Kurt Cobain pentru muzica rock alternativa, prin melodiile de pe Nevermind, a fost sa dea ii o forma muzicala prin care dimensiunea sociala a mesajului ei sa ajunga la public nealterata, reusind in acelasi timp, prin geniul sau, sa arate ca imaginea grunge (in romaneste: murdarie) - creionata de criticii muzicali - era o oglindire hidoasa reala a societatii, vazuta prin ochii oamenilor dezamagiti de sperantele neimplinite ale inceputurilor deceniului zece al secolului XX, dupa caderea Cortinei de Fier, si in acelasi timp angoasati de viitorul sumbru si nesigur care se intrezarea dupa declansarea Razboiului din Golf.

Albumul Nevermind este cel de-al doilea album de studio al trupei Nirvana. Inregistrarile au inceput in 1990, tot la casa de discuri Sub Pop la care fusese inregistrat si primul album, Bleach, in 1989. Cei de la Sub Pop le-au sugerat sa lucreze cu producatorul Butch Vig, iar cei de la Nirvana a fost de acord, dat fiind ca apreciau foarte mult sound-ul heavy de pe albumul Twelve Point Buck al trupei Killdozer, pe care Vig il produsese in 1989. In aprilie 1990, cei de la Nirvana au inregistrat in studioul lui Butch Vig opt piese, dar lucrurile mergeau destul de greu deoarece stilul de lucru al lui Kurt Cobain era sa inregistreze mai intai linia melodica si apoi versurile. De cele mai multe Cobain finaliza versurile cu cateva minute inainte de inceperea sesiunilor de inregistrari. Butch Vig povesteste ca a avut foarte mult de furca cu el fiindca era foarte capricios si dificil uneori: "Era exceptional timp de o ora, iar apoi se aseza intr-un colt al camerei si nu spunea nimic timp de inca o ora". De asemenea, frazeologia folosita de Cobain este aproape neinteligibila, iar Vig sustine ca nu stralucea nici la claritatea vocii. Este interesant insa de retinut remarca acestuia: "Chiar daca nu prea poti spune despre ce canta [Cobain], se vedea ca este al dracului de intens [cand canta]".

In timpul inregistrarii piesei Lithium, Cobain si-a fortat prea mult corzile vocale si trupa a fost nevoita sa renunte la inregistrari. Cei de la Nirvana planuiau sa mearga la o alta casa de discuri (existau atunci zvonuri ca Sub Pop urma sa fie achizitionata de o casa mai mare) si o vreme nu au mai trecut pe la studioul lui Vig. Piesele deja inregistrate au circulat pe casete demo pe la casele importante de discuri, fapt ce a starnit o rumoare in privinta lor. Dupa ce au semnat cu casa de discuri Geffen, acestia le-au sugerat o lista de producatori, insa ei au sustinut ca vor sa lucreze in continuare cu Butch Vig. Desi inregistrarile erau planificate sa fie incheiate in aprilie 1991, ele s-au incheiat de abia in iunie. Pentru a ajunge in Los Angeles la studioul de inregistrari, trupa a fost nevoita sa sustina spectacole pe timpul calatoriei, pentru bani de benzina. In timpul acestor spectacole, ei au interpretat pentru prima data melodia Smells like teen spirit. Dupa efectuarea mixajelor la piesele albumului, Vig si Nirvana si-au dat seama ca nu sunt prea reusite. Au cerut o lista de ingineri de studio de la Geffen, printre care se aflau nume binecunoscute ca Scott Litt (care lucrase cu R.E.M.) si Ed Stasium (care lucrase The Smithereens). Totusi, Cobain l-a ales pe ultimul din lista: Andy Wallace. Acesta era unul din producatorii albumului Seasons in the Abyss (1990) al trupei Slayer. Butch Vig a fost foarte incantat de mixurile lui Wallace, dar dupa lansarea albumului cei de la Nirvana si-au exprimat insatisfactia fata de produsul final. Cobain declara: "Sunt stanjenit de el [album] acum. Seamana mai mult cu Motley Crue decat cu un album de punk rock". Adevarul este ca, desi este etichetat un album de grunge, Nevermind a iesit din limitele impuse de sound-ul din Seattle (un amestec de muzica punk si heavy metal), in special datorita faptului ca Kurt Cobain si-a dorit un album melodios, influentat de munca unor trupe ca The Pixies, R.E.M. si The Smithereens.

Titlul initial al albumului, asa cum Cobain vroia sa il numeasca, era Sheep. Acesta vroia sa faca o gluma pe seama celor care vor cumpara albumul. Dupa inceperea Operatiunii Desert Storm in Irak, trupa si-a exprimat cinismul fata de reactia de nepasare a publicului vizavi de transmisiunile live ale televiziunilor, care aratau cum rachetele americane doborau tinte si avioane inamice. Cobain si-a anuntat la scurt timp colegii de trupa ca albumul se va numi Nevermind. Titlul era pe placul nonconformistului Kurt Cobain - exprimand metaforic atitudinea sa fata de viata - mai ales ca era si incorect gramatical. Albumul a fost lansat pe 24 septembrie 1991 si a fost livrat in putin peste 45 de mii de copii in Statele Unite si 35 de mii de copii in Marea Britanie. Cele mai optimiste asteptari erau ca albumul sa atinga 250 de mii de copii si, cu putin noroc si multa munca, sa obtina chiar Discul de Platina spre sfarsitul anului 1992. Albumul a debutat pe locul 144 in Billboard 200, dar se vindea bine. Succesul instantaneu pe care l-a avut piesa Smells like teen spirit, a carei promovare se datoreaza in principal postul de televiziune MTV care il rula in heavy rotation, a facut ca vanzarile albumului sa ajunga in ianuarie 1992 la peste 300 de mii de copii pe saptamana. Pe 11 ianuarie 1992 Nevermind detrona albumul Dangerous al lui Michael Jackson si stationa 2 saptamani pe primul loc.

Criticii muzicali au intimpinat albumul cu cronici majoritar bune si foarte bune. Revista Rolling Stone, in schimb, a notat albumul cu 3 stele din 5 iar Steve Morse, critic muzical pentru The Boston Globe, nota ca "Cea mai mare parte a albumului Nevermind este impachetata cu punk-rock generic ce a fost facut de nenumarate trupe inainte, de la Iggy Pop pana la Red Hot Chilli Peppers" si a adaugat: "dar trupa [Nirvana] nu are nimic sau aproape nimic de spus, bazandu-se doar pe aiurelile cretine ale cantaurorului Cobain." In ciuda acestor cronici nefavorabile, impactul si mostenirea albumului au fost vizibile curand; trupele de grunge ce lansasera anterior albume (Alice in Chains, Pearl Jam, Soundgarden) au revenit in atentie. Cea mai castigata a fost probabil trupa Pearl Jam, care lansase albumul de debut Ten in martie 1991. Albumul Ten se vindea destul de slab, dar spre mijlocul anului 1992 vanzarile au inceput sa creasca simtitor, pe masura ce interesul publicului tanar pentru muzica rock alternativa crestea sub impresia creata de Nirvana. Influenta decisiva pe care albumul trupei Nirvana a avut-o in aducerea rock-ului alternativ in mainstream a fost recunoscuta cu fair-play de multi cantareti. Cei mai multi au remarcat ca acest gen muzical era reprezentativ pentru noua generatie de adolescenti care fusese prea mult timp sub dominatia gusturilor muzicale ale generatiei de baby-boomers (parinti sau bunici) si acum isi gaseau proprii idoli si isi defineau propriile interese muzicale; Nevermind venea exact la momentul potrivit pentru niste tineri neglijati, ignorati si priviti cu condescendenta.

In 1999, albumul Nevermind primea Discul de Diamant (10 milioane de copii vandute), iar in 2003 revista Rolling Stone il includea in Top 500 al Celor mai bune albume din toate timpurile pe pozitia 17 cu nota: "Nici un alt album din istoria recenta nu a avut un impact atat de puternic asupra unei generatii - o natiune de tineri ce si-au intors brusc fata spre punk - si un efect atat de catastrofal pentru creatorul sau [Cobain]." Revista Time a inclus albumul in Top 100 al Albumelor din toate timpurile cu remarca "cel mai bun album al anilor '90". In 2005 Libraria Congreesului American a aprobat introducerea albumului Nevermind in Registrul National de Inregistrari Audio, un registru ce isi propune arhivarea tuturor inregistrarilor cu valoare culturala, istorica si estetica deosebita.

Enjoy!