Ioan Gyuri Pascu - Mixed grill (1993)

publicat: 28/03/2011 22:29 | actualizat: 2020-08-3030/08/2020 22:07 | playlistascultă melodiile! »

autor:

Leonardo Rădoiu este proprietarul şi editorul sitului «Cutiuţa cu muzichii». Pasiunea pentru muzică l-a motivat să dezvolte acest site şi să acorde o parte din timpul său liber menţinerii lui din propriile sale resurse financiare. Mai multe puteţi afla în secţiunea Despre.

Zilele trecute am mentionat in postul despre Antologia muzicii romanesti din 2003 despre albumul lui Ioan Gyuri Pascu intitulat Mixed grill din 1993. Mentiunea venea in contextul in care consideram ca acest album, lansat in februarie 1993, a fost unul din punctele de plecare a afirmarii (si credibilizarii) muzicii romanesti dupa Revolutie in fata publicului roman. Probabil ca opinia mea este eronata, este doar opinia mea, dar daca si altii impartasesc aceasta opinie atunci trebuie sa recunoastem meritele lui Ioan Gyuri Pascu in acest demers. Este mult mai usor sa vedem lucrurile privind retrospectiv, un lucru pe care il exersez deseori in postarile mele pe acest blog, si vreau sa apreciez cum se cuvine acest album, desi la vremea aceea cu siguranta ca nici autorul lui nu si-ar fi imaginat impactul pe care creatia sa il va avea in istoria muzicii romanesti.

Acest album este primul album al lui Ioan Gyuri Pascu, in forma de LP, cu toate ca el mai scosese anterior, conform spuselor lui dintr-un interviu din 1997, o jumatate de album intitulata Ar putea fi (1992) si care era de fapt un EP care continea sapte piese. Nu am gasit date despre acest prim album, dar banuiesc ca melodia Ar putea fi, prezenta si pe acest album, e cea care ii dadea titlul. Probabil ca de pe acel album facea partea si melodia Free man singing, prima melodie romaneasca care a intrat in Top 30 Radio Contact in editia 127 (editia 40 a anului 1992) si reusea sa ajunga doar pana pe locul 23. La acea vreme Top 30 Radio Contact era unul din cele mai bine cotate topuri romanesti de specialitate (asta ca sa nu spun totusi ca in realitate era de fapt singurul, concurentul sau, Top Pop 15 al Fun Radio, prezentat de Cristin Tocan, era destul de in urma melodiile nou lansate). Am remarcat inca din 1992 single-ul Free man singing si ma bucuram sincer ca exista un artist roman care putea sa concureze cu cei straini. Din pacate nu am reusit sa gasesc aceasta melodie nicaieri, ca sa o pot include ca bonus-track la lista de melodii din aceasta seara.

Albumul a fost produs de o casa de discuri pe care Ioan Gyuri Pascu o infiintase impreuna cu prietena sa Daniela Marin (care ii va deveni sotie in acelasi an). Casa de discuri se va numi Tempo Music (initial se numea Import Service Tempo) si pentru inregistrari Ioan Gyuri Pascu a pus bazele unei trupe de acompaniament sub numele The Blue Workers (1992). Inregistrarile au fot efectuate in studioul Migas Real Compact, primul studio profesional din Romania de dupa Revolutia Romana, infiintat in 1990 de Gheorghe Beleanu si Adrian Ordean (Compact B). La casa sa de discuri se vor lansa ulterior si artisti ca Vama Veche, Domnisoara Pogany si Dinu Olarasu.

Titlul albumului Mixed grill provine desigur din specialitatea gastronomica mixed grill care inseamna un gratar pe care sunt gatite mai multe feluri de carne, titlu cat se poate de sugestiv tinand cont ca pe acest album - al carui gen l-am definit generic rock, dar poate fi orice altceva - se afla piese rock, reggae, jazz, rhythm & blues, slow, pop, in limba engleza sau in limba romana. Interesant e faptul ca albumul a avut cel putin 2 editii: caseta mea audio, originala, cumparata de la magazinul Muzica, este probabil prima editie, in care titlul este transliterat Myxed grill iar in interior creditele pentru muzica si text + invitati speciali sunt lipite pe coperta interioara. Pe copertile aflate pe Internet titlul apare corect, ceea ce ma face sa cred ca aceste greseli de tipografiere au fost remediate intr-o editie ulterioara.

Primul extras pe single a fost hit-ul Tara arde, babele se piaptana, care facea haz de necaz de starea sociala si politica de dupa '89, cand viata la tara era mereu in prim plan si era foarte animata de discutiile despre politica si politicieni. Spre deosebire de ziua de astazi cind toate scandalurile urbane tin prima pagina, pe atunci scandalurile cele mai spumoase se desfasurau in mediul rural, cand Romania era inca o tara predominant agrara, in ciuda aparentelor (inchipuite) de tara industrializata. Un sondaj efectuat de ziarul Evenimentul Zilei in acel an desemna aceasta melodie ca fiind Melodia Anului. Cu mici exceptii, tot albumul facea referire la viata de zi cu zi din Romania, lucru care a contribuit, desigur, la succesul lui. In acelasi an, Ioan Gyuri Pascu a fost premiat de postul Radio Contact cu titlul Compozitorul Anului.

Totusi, melodia Tara arde, babele se piaptana a reusit sa urce doar pina pe locul 22 in Top 30 Radio Contact, petrecand doar 9 saptamani in top. Niciuna din melodiile de pe album nu au mai reusit sa intre in Top 30 Radio Contact, insa au mai existat si alte melodii care au facut deliciul ascultatorilor ca Nu-i bai, Mi-am luat colac si Gizzy. O surpriza placuta a fost si melodia It's over pe care Ioan Gyuri Pascu o canta in duet cu Monica Anghel. Melodia era si este intr-adevar deosebita fata de alte compozitii muzicale in limba engleza din acea perioada. Probabil ca melodia ar fi fost buna pentru o cauza mai dreapta, ca de pilda participarea la un concurs Eurovision, dar pe atunci Romania nu participa in acest concurs.

Eu unul am fost foarte impresionat de talentul de compozitor al lui Ioan Gyuri Pascu, mai ales ca la acea vreme nu aveam cunostinta de background-ul sau artistic. Desi acesta era prima sa creatie de amploare, Ioan Gyuri Pascu fusese interesat de muzica inca din adolescenta si studiase pianul, cantase in corul scolii si invatase sa cante de unul singur la chitara. Intre 1978 si 1980 facuse parte din trupa muzicala Trandafirii Negri si in 1979 compusese prima sa melodie intitulata Melancolie. Desigur ca la inspiratia sa pentru acest album contribuisera si subiectele pe care le aborda in emisiunile de satira si umor cu trupa Divertis.

Va las sa audiati acest album care poate fi numit fara nici o urma de indoiala o capodopera. Melodiile sunt extrase de pe caseta originala din 1993 pe care o am in colectia mea de muzica si este posibil ca inainte de inceperea melodiilor sau dupa terminarea lor sa se auda un zgomot de fond normal pentru o caseta audio.

Enjoy!

Ioan Gyuri Pascu - Mixed grill (1993)

Echipa de emisie: Vladi Cnejevici - claviaturi, Sorin Tanase-Pupe - aranjament si programari drum machine, Teo Boar - chitara electrica (1, 4, 6, 8, 9, 10) si chitara acustica (4,5), Marius Mihalache - tambal (2), Ioan Gyuri Pascu - chitara electrica (2, 7, 8) si chitara acustica (1, 7, 9), Adrian Ordean - regie muzicala si mixaje; Corul de la piesa 9: Rodica Dinulescu, Theo Peter, Vladi Cnejevici, Leo Iorga, Sorin Tanase-Pupe, Sorin Vasile, Dragos Dinca, Madalin Enache, Danut I. Iliescu

Multumiri FOARTE speciale Asociatiei Culturale DIVERTIS

Multumiri specale lui Mircea Baniciu (DAT)

Producator: Import Service Tempo s.r.l. Copyright 1993

Inregistrarile au fost efectuate in studioul Migas Real Compact, Februarie 1993

Editat de Alstar s.r.l.

Muzica, text, interpretare: Ioan Gyuri Pascu

Invitati de onoare: Monica Anghel (5A-5) si Cristian Soleanu (sax) (5A-5, 5B-12)

Cu sprijinul Radio Contact si bell sound

Referinţe:

Index

Cauţi un artist sau un gen muzical anume? Îţi recomand să vizitezi pagina de index.

Întrebări

Cauţi o melodie mai veche sau mai nouă al cărui titlu sau artist nu îl cunoşti? Poţi să îmi laşi un mesaj în pagina de contact cu mai multe detalii despre melodie (voce feminină / masculină, frânturi de versuri, genul rock / hip-hop sau orice alt detaliu pe care ţi-l aminteşti) şi am să încerc să te ajut.

Titlu: Ioan Gyuri Pascu - Mixed grill - 1993
Descriere: primul LP al lui Ioan Gyuri Pascu
Gen muzical: Românească
Conţine: 14 melodii
Timp total: 51:19
Bit rate: 64kbps
Creată la: 28/03/2011
Actualizată la: 13/10/2019

Ioan Gyuri Pascu - Mixed grill

Comentarii

Dacă ai cont Facebook/Yahoo/AOL/Hotmail, poţi comenta folosind acest formular de comentarii: